La vârsta de 4 ani îi spuneau că e un monstru din cauza nasului ei de 200 de grame

Angel are 4 ani și s-a născut cu encefalocel, o hernie rară la creier, dar și cu un defect situat la tubul neural.

De aceea ei i-a crescut pe chip o excrescență de 200 de grame, iar micuța trebuie să o împingă în părți pentru a vedea și pentru a se juca.

În luna septembrie, Angel a sosit în Australia pentru a primi o operație gratuită pentru ca gâlma pe care o are pe față să îi fie înlăturată chirurgical. Se pare că operația a decurs foarte bine iar fata este capabilă să vadă bine pentru prima dată în viața ei.

Când s-a născut, mama ei s-a îngrozit în momentul în care nu i-a auzit plânsul, dar abia când i-a văzut chipul micuței sale și-a dat seama de gravitatea situației.

Iată ce mărturisește mama: ,,când am văzut-o prima dată, am plâns mult. Plângeam de fiecare dată când mă uitam la ea și mă învinovățeam pe mine pentru cum arată”.

Lui Angel toți colegii de grădiniță îi spuneau că e un monstru, dar atunci când un copil a venit la ea și i-a spus-o în față, fetița pur și simplu l-a bătut pe umăr prietenește și i-a spus ,,Bună!”, mama fetei spune că în acel moment a fost uimită de răspuns și extrem de mândră de ea.

În prezent, Angel este acasă și este foarte fericită împreună cu familia ei fiindcă excrescența care îi acoperea tot ochiul stâng a dispărut, iar ea nu mai este numită monstru de către copiii de la școală.